AVIZ

referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Național

de Redresare și Reziliență în domeniul investițiilor publice

și analizelor de cheltuieli

 

 

 

             Analizând proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență în domeniul investițiilor publice și analizelor de cheltuieli, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 631 din 27.12.2022 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D1519/27.12.2022,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

          În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, cu completările ulterioare, şi al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, cu modificările ulterioare,

          Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Prezentul proiect de ordonanță de urgență stabilește cadrul instituțional pentru punerea în aplicare a angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, sub aspectul respectării Componentei 8 - Reforma 3. „Îmbunătățirea mecanismului de programare bugetară”.

În acest scop, se preconizează intervenții legislative asupra unor acte normative, respectiv a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a precum și a Legii responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.

2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

3. Potrivit preambulului,  urgența în baza căreia se promovează prezentul proiect este motivată inclusiv de faptul că „Neadoptarea măsurilor în regim de urgență poate conduce la neîndeplinirea obligațiilor asumate și, pe cale de consecință, la pierderea finanțării aprobate prin PNRR, cu consecințele bugetare de rigoare.”.

La al doilea paragraf, pentru un plus de claritate, sintagma „Planul Național de Redresare și Reziliență”  se va reda sub forma „Planul Național de Redresare și Reziliență al României”. Observația este valabilă pentru restul situațiilor similare.

4. La art. I pct. 2, este necesar a se revedea partea dispozitivă a punctului, pe motiv că art. 361 nu figurează în cadrul Secțiunii 1 a Cap.II ci anterior acesteia.

5. La art. I pct. 8, referitor la textele propuse pentru art. 40 lit. b) și c), pentru suplețea normelor,  nu mai este necesară redarea titlului Legii nr. 500/2002, pe motiv că  acesta a fost deja invocat în cadrul lit. a).

6. La art. I pct. 16, cu referire la norma de la art. 45 alin. (6) a actului normativ de bază, pentru corecta realizare a acordului gramatical, fiind vorba despre două acțiuni distincte, respectiv constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor, sintagma „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de Ministerul Finanțelor, prin personalul împuternicit în acest scop” se va reda sub forma „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de Ministerul Finanțelor, prin personalul împuternicit în acest scop”.

7. La art.  II, ca observație cu caracter general, semnalăm faptul că titlul articolelor sunt antepuse numărului acestora în arhitectura legii de bază, motiv pentru care ar fi necesar a se ține cont de acest aspect.

8. La art. II pct. 1, referitor la norma de la art. 30 alin. (21) din Legea nr. 500/2002, pentru respectarea exigențelor de tehnică legislativă, sintagma „prevăzute la alin. (2) și alin. (4)” se va reda sub forma „prevăzute la alin. (2) și (4)”.

9. La art. II pct. 2, cu referire la norma propusă pentru art. 311 alin. (1), întrucât completarea preconizată se integrează în legea de bază, neavând astfel aplicabilitate doar pentru anul în curs, dar și pentru rațiune comună cu norma de la alin. (3) lit. e) a aceluiași articol,  considerăm necesar ca sintagma „Guvernul aprobă, prin Memorandum până la data de 15 iulie a anului curent ...” să fie înlocuită cu formularea  „Guvernul aprobă, prin Memorandum până la data de 15 iulie a fiecărui an ...”.

La alin. (3) partea introductivă, recomandăm eliminarea expresiei „al prezentului articol” , ca superfluă.

Pentru identitate de rațiune, recomandăm deopotrivă și eliminarea expresiilor „din prezenta lege” de la lit. b) și d).

De asemenea, pentru estetica redactării, propunem înlocuirea sintagmei „are următoarele atribuții:” cu expresia „îndeplinește următoarele atribuții:”

10. La art. II pct. 3, în ce privește norma propusă pentru art. 38 alin. (2), pentru o completă informare juridică asupra Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2013 invocate, după titlul acesteia urmează a se insera sintagma „aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014,”.

11.La art. II  pct. 11, referitor la art. 44 alin. (1), strict din punct de vedere formal, expresia „potrivit prevederilor art. 41 alin. (2) din prezenta lege.” se va reda sub forma „potrivit prevederilor art. 41 alin. (2)”. Reiterăm observația și pentru celelalte situații similare din cuprinsul articolului.

Distinct, apreciem că ar trebui reconsiderate normele de trimitere sau reformulat textul astfel încât să nu se creeze confuzia prin a se înțelege că norma de la art. 41 alin. (2) potrivit căreia „Ministerul Finanțelor Publice stabilește prin norme metodologice criteriile de evaluare și selecție a obiectivelor de investiții publice.” face referire expressis verbis la vreun formular.

La alin. (3), pentru un plus de rigoare, sugerăm a se revedea formularea „și se vor publica pe site”, eventual prin specificarea instituției al cărei site este vizat. De asemenea, norma este eliptică deoarece nu reiese cine are sarcini în acest sens.

12. La art. III pct. 1, ar fi de analizat în ce măsură completarea atribuțiilor Consiliului fiscal cu cea potrivit căreia „realizează o evaluare ex-post, începând cu bugetul anului 2024 ...” răspunde necesității de reglementare a acestui aspect pe calea ordonanței de urgență.

13. La art. IV, pentru evitarea repetiției în text, propunem scrierea sintagmei „precum și cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului” sub forma „precum și cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, anterior intrării sale în vigoare”, sau o altă formulare echivalentă.

Distinct, pentru respectarea uzanței normative, expresia „a Guvernului” trebuie eliminată din forma actuală a textului.

14. În ce privește anexa, aceasta se va marca potrivit uzanței, după modelul:                                                                                    „Anexă

                                                                                 (Anexa la ....)”

 

 

 

 

 

PREŞEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

 

 

 

Bucureşti

Nr. 1468/27.12.2022